3seluver scrie:
Sunt total de acord cu tine Larisa! E ca si cum as alerga prin ceata, fara sa stiu unde o sa ajung...

"Totul s-a prabusit atunci in jurul meu, ea era totul pentru mine, era viata mea. N-am crezut ca ma va parasi, n-am crezut ca, plecand din viata mea, imi va face atata rau. Niciodata nu m-am simtit atat de singur, aceasta cumplita durere, acest gol, acest vid total ramas in urma ei m-a facut sa nu mai pot sa-mi adun gandurile. Am alergat pe strazi, ca un nebun, lovindu-ma de cei din jur, nu auzeam si nu vedeam nimic, nu stiam pe unde merg. Lacrimile imi curgeau fara sa plang, ma simteam impietrit, ca si cum mi s-ar fi sapat mormantul de viu. Pasii iubirii pierdute m-au purtat intr-o biserica, pustie la acea ora din zi, ca si sufletul meu. Am cazut in genunchi, in fata Altarului, simteam cum sufletul mi se sfasie si, printre lacrimi, am urlat de durere"
